Viceprimarul Alexandru Gâdiuță și primarul Ciprian Ciucu au verificat astăzi, stadiul lucrărilor la școlile aflate în renovare, în cadrul proiectului NZEB (Nearly Zero Energy Buildings – Clădiri cu un consum de energie aproape zero), din Sectorul 6.
Sunt cinci școli în această situație și am vrut să văd cum se prezintă fiecare situație în parte: Școlile Gimnaziale nr. 59, nr 197, “Sfinții Constantin și Elena” (176), “Sfântul Andrei” (172), “Adrian Păunescu” (205).
În mod cert, constructorii nu vor putea respecta termenul de finalizare asumat în contract si termenele pe care le-au confirmat la începutul mandatului (31 Ianuarie).
Vor suporta consecințele contractuale pentru acest lucru.
Am solicitat Administrației Școlilor soluții de primire a elevilor în respectivele școli, în condiții de siguranță, conform scenariului galben, pentru a fi pregătiți în cazul în care Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) va lua în 2 Februarie decizia finală de redeschidere a unităților de învățământ pe 8 februarie.
Va trebui să așteptăm apoi și ordinul comun al miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei privind regulile de distanțare.
Până atunci ne vom asigura că Administrația Școlilor se va ocupa de pregătirea tuturor unităților școlare din Sector și vom folosi toate pârghiile legale pentru ca unitățile aflate în renovare să fie disponible pentru elevi și profesori cât mai repede.
Scenariul cel mai probabil pentru aceste unități este ca elevii să desfășoare orele în containere modulare.
Preocuparea în perioada următoare o să fie să găsim soluții cât mai bune pentru amenajarea acestor module precum și monitorizarea lucrărilor aflate în desfășurare, în speranța că întârzierile vor fi cât mai mici și operațiunile o să fie efectuate temeinic!