fbpx

Consilierii locali de la PNL acuză USR că și-ar fi dat mâna cu PSD. Venind de la un partid care s-a aliat și a avut candidați comuni cu PD, apoi cu PSD și apoi iarăși cu PD(L), acuzația este de-a dreptul ridicolă.

În realitate a fost vorba despre o rectificare bugetară prin care banii – destinati initial pentru co-finantari – care nu au fost cheltuiți pentru reabilitări termice au fost alocați către alte obiective. Vina pentru faptul că banii nu au fost cheltuiți revine evident administrației PSD. Însă cetățenii nu trebuie pedepsiți pentru incompetența primarului de sector.

Prin urmare, USR a votat ca banii necheltuiți de la reabilitări să fie utilizați pentru alte obiective în folosul cetățeanului. Asta nu înseamnă că validăm incompetența primarului, ci înseamnă că nu-i pedepsim pe cetățeni pentru eșecul administrativ al PSD.

Îi invităm așadar pe consilierii locali PNL, ale căror complicități cu administrația PSD nu sunt nici recente și nici minore, să se abțină de la a mai face acuzații nefondate la adresa USR. Îi invităm de asemenea să citească proiectele de hotărâre care se supun la vot. Nu sunt doar membri de partid, ci sunt în primul rând reprezentanți ai cetățenilor și au o fișă a postului pe care trebuie să o respecte.