Acum mai bine de un an și jumătate, cetățenii Sectorului 6 ne-au acordat votul lor de încredere și astfel Uniunea Salvați România are în acest moment 7 reprezentanți în Consiliul Local al Sectorului 6. Înconjurați de o majoritate covârșitoare formată din PSD + ALDE + PMP și ocazional PNL, consilierii noștri duc o luptă continuă pentru respectarea dorințelor și necesităților reale ale cetățenilor din acest sector.
În acest sens, consilierii USR din Sectorul 6 primesc în audiență atât la sediul Consiliului Local, cât și la sediul USR, toți cetățenii care au o doleanță. Mai mult decât atât, începând de astăzi, pentru a simplifica linia de comunicare, USR vine în întâmpinarea cetățenilor din Sectorul 6 cu o platformă online de sesizări: sesizari.usr.ro.
Așteptăm de la cetățenii acestui sector care au ceva de comunicat o sesizare, o propunere sau pur și simplu vor să afle mai multe lucruri despre ce se întâmplă în cadrul Consiliului Local al Sectorului 6 și în cadrul Primăriei, să ne contacteze pe sesizari.usr.ro. La toate sesizările vom încerca să răspundem în cel mai scurt timp posibil.
Consilierii USR ne arată ca se poate!